Arhiepiscopia Bucurestilor

scurt istoric

Dupa cum se cunoaste, întemeiera Principatului Tarii Românesti, realizata prin unificarea diferitelor formatiuni politice – cnezate si voievodate – din dreapta si stânga Oltului, sub Basarab I (c. 1310-1352), a fost urmata de unificarea organizatiei bisericesti, înfaptuita de fiul si urmasul sau, Nicolae Alexandru (1352-1364), care l-a stramutat pe mitropolitul Iachint de la Vicina la Curtea de Arges, în anul 1359, ca mitropolit al Tarii Românesti, cu recunoasterea Sinodului Patriarhiei din Constantinopol si a patriarhului ecumenic Calist I, având si încuviintarea împartului bizantin Ioan V Paleologul.

Mitropolitul Iachint (1359-1372), a carui jurisdictie se întindea asupra întregii Tari Românesti, de la Portile de Fier pâna în Dobrogea, fiind numit în scrisorile patriarhale „mitropolit a toata Ungrovlahia”, a avut resedinta la Curtea de Arges, capitala tarii, alaturi de domn, si a pastorit sub jurisdictia canonica a Patriarhiei ecumenice din Constantinopol, cea mai înalta autoritate bisericeasca din Rasaritul ortodox. Mitropolitul era, totodata, arhiepiscopul eparhiei centrale, având drepturile si îndatoririle fiecarui chiriarh.

La începutul secolului al XVI-lea, prin reorganizarea Bisericii din Tara Româneasca de catre fostul patriarh ecumenic Nifon al II-lea, jurisdictia efectiva a mitropolitului Ungrovlahiei s-a restrâns la limitele eparhiei sale, dar acesta a continuat sa exercite autoritatea scaunului celei dintâi eparhii din tara peste cele doua episcopii nou înfiintate la Râmnic si Buzau, în 1502-1503.

În secolul urmator, în titulatura mitropolitilor apare si numele de arhiepiscop, legat de cel al orasului de resedinta. De la Curtea de Arges, resedinta mitropoliei s-a mutat la Târgoviste, în 1517, în biserica începuta de Radu cel Mare si terminata de Neagoe Basarab. Astfel, mitropolitii Luca (1602-1629), Teofil (1637-1648) si Stefan (1548-1653; 1655-1668) se intitulau: „Preasfintitul arhiepiscop al cetatii Târgovistei si mitropolit a toata tara Ungrovlahiei”.
In a doua jumatate a secolului al XVII-lea, resedinta mitropolitana se stramuta de la Târgoviste la Bucuresti, cum s-a hotarât prin hrisovul domnesc al lui Radu Leon, din 8 iunie 1668. De catedrala arhiepiscopala si mitropolitana a servit pâna astazi biserica manastirii Sfintii Imparati Constantin si Elena, ctitorita de Constantin Serban Basarab (1654-1658).

Dupa statornicirea resedintei mitropolitane la Bucuresti, începând cu mitropolitul Teodosie (1668-1672, 1679-1708), titulatura mitropolitilor a devenit: „Arhiepiscop si mitropolit al scaunului Bucurestilor si a toata Ungrovlahia”. Ca urmare, de atunci încoace putem vorbi de Arhiepiscopia Bucurestilor, ca eparhie centrala a Mitropoliei Ungrovlahiei.
Arhiepiscopia Bucurestilor îsi exercita jurisdictia canonica si administrativa în orasul Bucuresti, capitala tarii, si în 9 judete (Arges, Dâmbovita, Ialomita, Ilfov, Muscel, Prahova, Olt, Teleorman, Vlasca). In fiecare judet exista câte o protoierie, în frunte cu un protoiereu, care supraveghea activitatea preotilor, al caror numar era destul de ridicat, si starea bisericilor, în majoritate de lemn, mai ales la sate.

Viata monahala s-a desfasurat în manastirile existente (Cernica, Caldarusani, Snagov, Viforâta, Marcuta, Sarindar), la care s-au adaugat ctitorii noi, ale domnilor tarii si ale unor mari dregatori (Cotroceni, Zlatari, Coltea), care au îndeplinit si un însemnat rol cultural si bisericesc. Ca un fapt negativ, s-a înregistrat închinarea unor manastiri si schituri din eparhie la Locurile Sfinte (Dealu, Sinaia, Comana, Radu-Voda, Mihai Voda, Sf. Sava, Stelea, Plumbuita), fapt ce a dus nu numai la saracirea lor, dar si la pagubirea tarii.

In plan cultural, s-a reluat activitatea tipografica, ce stagnase 1652, prin osteneala mitropolitului Varlaam (1672-1679), care înfiinteaza o tipografie în incinta Mitropoliei, unde tipareste în 1678 Cheia întelesului, o carte de predici tradusa din slavoneste.
In tipografia înfiintata de Varlaam la Bucuresti au fost date la lumina zeci de carti de slujba bisericeasca si de zidire sufleteasca în limbile româna, slava si greaca. Dintre cartile tiparite sub mitropolitul Teodosie se remarca Liturghierul, în 1680, Evanghelia, în 1682, Apostolul, în 1683, si, mai ales, Biblia, în 1688, numita si Biblia lui Serban, prima editie integrala a Sfintei Scripturi în româneste.
In 1694, activitatea tipografica din Bucuresti s-a întrerupt, utilajul tipografic fiind transferat la manastirea Snagov, unde ieromonahul Antim Ivireanul, în numai sase ani (1696-1701), a imprimat 15 carti în româneste, greceste, slavoneste si araba. In 1701, Antim a readus tiparnita la Bucuresti si a tiparit alte 20 carti, pâna în 1705, când a fost ales episcop la Râmnic, unde a înfiintat o noua tipografie si a dat la lumina înca 9 carti. Ales mitropolit (1708-1716), Antim a mutat tipografia de la Râmnic la Târgoviste, în 1708, si a tiparit 18 carti, iar în 1715 a adus utilajul tipografic la Bucuresti si a mai imprimat o carte în limba greaca.

Antim a tiparit la Snagov, Râmnic si Bucuresti un numar de 63 de carti de o mare diversitate: carti de slujba, de doctrina teologica, cuvântari bisericesti, carti de învatatura pentru preoti, lucrari de filozofie, carti populare etc.
In afara de lucrarile tiparite, de la Antim Ivireanul au ramas si câteva manuscrise, cele mai însemnate fiind predicile sau Didahiile sale (în numar de 28), rostite în duminici si sarbatori, fie la Bucuresti, fie la Târgoviste. Mitropolitul Antim este si ctitorul manastirii cu hramul Tuturor Sfintilor, zidita între anii 1713-1715, în Bucuresti, cunoscuta sub numele «biserica sau manastirea Antim».

În secolul al XVIII-lea, în Arhiepiscopia Bucurestilor s-au construit un mare numar de biserici – ctitorii domnesti, boieresti, ale unor negustori si mestesugari sau chiar oameni modesti. De pilda, Scarlat Ghica a ctitorit biserica Sfântul Spiridon-Nou, iar Constantin Mavrocordat a rezidit din temelie biserica Sfântul Spiridon-Vechi. Marele logofat Constantin Vacarescu si ginerele sau, marele vistier Mihai Cantacuzino, au zidit biserica Schitu Magireanu. In 1744, Domnita Balasa, fiica lui Constantin Brâncoveanu, si sotul ei, Manolache Lambrino au ridicat biserica cu hramul Botezul Domnului, iar în 1750-1751, Balasa singura a ridicat a doua biserica cu hramul Inaltarea Domnului, înzestrata cu scoala. spital si azil pentru saraci. In 1835, Safta Brâncoveanu, sotia marelui ban Grigore Brâncoveanu, a cladit alaturi de aceasta biserica Spitalul Brâncovenesc. In 1722, marele logofat Iordache Cretulescu a ridicat biserica cunoscuta sub numele de Cretulescu.
Multe biserici de mir au fost ridicate de mici boieri, de negustori si mestesugari, de preoti de mir si de credinciosi. Asa sunt bisericile: Negustori (1726), Olteni (1722), Mântuleasa (1734), Olari (1758), Batiste (1764), Sfântul Elefterie (1774), Popa Nan (1719), Popa Soare (1774), Popa Rusu (1718), toate din Bucuresti.

Acum se încheaga si un nou stil în arta, numit stilul brâncovenesc. Un reprezentat de seama al picturii bisericesti din aceasta perioada este Pârvu Mutu (1657-1735), care a zugravit bisericile manastirilor Cotroceni, Sinaia, Coltea, ale bisericilor din Filipesti, Magureni, Lespezi, din judetul Prahova, Fundenii Doamnei, Negustori, Sf. Gheorghe-Nou din Bucuresti. Si sculptura în lemn ajunge la maturitate, folosind ornamentatia cu motive vegetale si zoomorfe. Exemple sunt iconostasele (tâmplele) si mobilierul bisericilor Cotroceni, Coltea din Bucuresti, Filipestii de Padure – Prahova, Domneasca din Târgoviste.

O grija deosebita pentru restaurarea unor biserici si manastiri a aratat mitropolitul Daniil (1719-1731). Intre acestea s-au numarat paraclisul Resedintei mitropolitane, biserica „cu sfinti” sau „cu sibile” si biserica Vergului din Bucuresti (pe care a ctitorit-o în 1724). Tot mitropolitul Daniil a dat la lumina mai multe carti de slujba în româneste, lucrare continuata de mitropolitul Neofit Cretanul (1738-1753), care a avut un rol însemnat si la înfiintarea si înzestrarea bibliotecii Mitropoliei.

Un fapt de seama pentru viata bisericeasca a eparhiei s-a petrecut la 13 iulie 1774, când mitropolitul Grigorie II (1760-1768; 1770-1787) a primit moastele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, aduse de la sudul Dunarii de generalul rus Petru Saltâcov, pe care le-a aseazat cu mare cinstire în Catedrala din Bucuresti si a rânduit ca pomeniea sa i se faca în ziua de 27 octombrie. Tot el va face si o racla de lemn pentru sfintele sale moaste, pe care o îmbraca în argint în 1786, ce va fi înlocuita cu alta noua, din argint masiv, în 1879, donata de episcopul Ghenadie al Argesului.

Mitropolitul Grigorie II este si cel care primeste titlul onorific de Loctiitor al Tronului Cezareii Capadociei, pe care i l-a acordat, la 10 octombrie 1776, patriarhul ecumenic Sofronie II si Sinodul din jurul sau, la interventia staruitoare a domnitorului Alexandru Ipsilanti (1774-1782). De atunci si pâna astazi, arhiepiscopul si mitropolitul de la Bucuresti a purtat fara întrerupere în titulatura sa titlul acesta de Loctiitor al Tronului Cezareii Capadiciei.
In 1792, înfiintându-se Episcopia Argesului, cu resedinta la Curtea de Arges, sub jurisdictia Mitropoliei Ungrovlahiei, Arhiepiscopia Bucurestilor a cedat noii episcopii judetele Arges si Olt, ramânând cu sapte judete (Dâmbovita, Ialomita, Ilfov, Muscel, Prahova, Teleorman, Vlasca) si orasul Bucuresti, capitala tarii.

Pe lânga manastirile mai vechi, în secolul al XVIII-lea si la începutul secolului urmator s-au întemeiat noi asezaminte monahale: Vacaresti-Ilfov (1716-1722), Cheia-Teleajen (1770, refacuta în 1790); Ghighiu (1814, recladita în 1858-1866; initial de calugari, apoi de calugarite); Predeal (1774, recladita în 1819), Darvari (1834), Crasna-Izvoarele (1828), Pestera Ialomicioarei (1802), Tiganesti (1812), Samurcasesti-Ciorogârla (1808), Pasarea (1813), Zamfira (1743), Suzana (1740). In apropiere de Bucuresti, Grigore II Ghica a ridicat manastirea si asezamântul spitalicesc Sfântul Pantelimon. Iar în Bucuresti, în 1724, s-a zidit manastirea Stavropoleos, de catre arhimandritul grec Ioanichie, devenit apoi mitropolit de Stavropoleos.

In acest secol întâlnim scoli întretinute de manastiri si biserici parohiale, mai ales în orasul Bucuresti, ca de pilda scoala de la manastirea Coltea, înfiintata odata cu spitalul, scoala slavo-româna de la manastirea Sfântul Gheorghe-Vechi, scoala de la Domnita Balasa si altele. In martie 1797 a luat fiinta la manastirea Antim o scoala de pregatire a candidatilor la preotie din cuprinsul Mitropoliei, numita «de gramatici» sau de «candidati».

La începutul secolului al XIX-lea, ierodiaconul Grigorie Miculescu din manastirea Caldarusani – viitorul mitropolit Grigorie IV Dascalul, – a tradus din greceste în româneste si a tiparit în tipografia Mitropoliei din Bucuresti felurite carti de învatatura bisericeasca. Ajuns mitropolit, Grigorie IV Dascalul (1823-1829 si 1833-1834), pe lânga activitatea de traducator de carti bisericesti, pe care continua sa le scoata în tipografia Mitropoliei si în cea înfiintata de el în manastirea Caldarusani, a început lucrarile de refacere a catedralei mitropolitane din Bucuresti, care vor fi ispravite în 1839.

La 2 februarie 1836 s-au deschis cursurile seminarului din Bucuresti, cunoscut sub numele de «Seminarul Central». Din lipsa de preoti, paralel cu seminarul, au functionat la Bucuresti, prin 1848, si cursuri de gramatici, cu o durata de câteva luni, pentru deprinderea tipicului slujbelor bisericesti.
Dupa unirea definitiva a Principatelor Române, domnitorul Alexandru Ioan Cuza acorda mitropolitului Nifon (1850-1875), la 11 ianuarie 1865, titlul de „mitropolit primat”, la care se adauga, dupa punerea în aplicare a Legii sinodale din 14 decembrie 1872, si cel de „Presedinte al Sfântului Sinod”. În acest fel, dreptul de jurisdictie onorifica acordat de sfintele canoane Întâistatatorului Bisericii românesti se extind si asupra eparhiilor din Moldova. Catre sfârsitul vietii, Nifon se intitula: „Arhiepiscop si Mitropolit al Ungrovlahiei, Loctiitor al Tronului Cezareei Capadociei, Primat al României si Presedintele Sfântului Sinod”.

Legea sinodala din 1872 mai prevedea ca fiecare mitropolit si episcop va avea câte un arhiereu locotenent, ales de catre Sinod, care va îndeplini serviciul de vicar. Titlurile acestor arhierei erau: la Bucuresti, Ploiesteanul; la Râmnicu-Vâlcea, Craioveanul; la Buzau, Râmniceanul; la Arges, Pitesteanu. In temeiul legi, arhiereii vicari de la Arhiepiscopia Bucurestilor au purtat de-a lungul anilor titlul: „Ploiesteanul”, „Ialomiteanul”, „Ilfoveanul” , „Prahoveanul”.
La 19 noiembrie 1872 s-a deschis Seminarul «Nifon Mitropolitul» din Bucuresti, întemeiat de mitropolitul Nifon, care se întretinea din veniturile proprietatilor lasate de ctitor.

Sub pastorirea mitropolitului Calinic Miclescu, în anul 1881 si-a deschis cursurile Facultatea de Teologie din Bucuresti, care, cu o întrerupere de un an (1882-1883), exista pâna astazi, iar la 17 ianuarie 1882 s-a inaugurat Tipografia Cartilor Bisericesti din Bucuresti, care îsi continua activitatea si în prezent.

La 25 martie 1882, mitropolitul primat Calinic Miclescu si ierarhii Sfântului Sinod au sfintit pentru prima data la noi Sfântul si Marele Mir, în catedrala din Bucuresti.

La jumatatea secolului al XIX-lea, Arhiepiscopia Bucurestilor cuprindea 9 protoierii (câte una în judetele Ilfov, Ialomita, Dâmbovita, Prahova, Muscel, Teleorman, Vlasca si doua în Bucuresti), cu 1029 parohii (urbane si rurale), 1680 biserici (parohiale si filiale) si 1547 preoti, precum si 17 manastiri si schituri (de calugari si calugarite), cu 920 vietuitori.

In aceasta perioada se face si începutul presei bisericesti, prin arhimandritul Dionisie Romano, care editeaza, la Bucuresti, o data pe luna, foaia bisericeasca Eho eclesiastic, gazeta religioasa-morala, urmata de Predicatorul, cu aparitie saptamânala, între 1 ianuarie 1857-februarie 1859. Tot la Bucuresti au mai aparut foile: Biserica (1862-1864), Ecclesia (1866-1867) si Vocea Bisericii (1870-1872). Prima revista bisericeasca de înalta tinuta teologica este revista Biserica Ortodoxa Româna, organul oficial al Sfântului Sinod (azi buletinul oficial al Patriarhiei Române), care apare lunar, la Bucuresti, de la 1 octombrie 1874 (cu scurte întreruperi în 1878-1880 si 1916-1921) pâna astazi. Alta revista de nivel teologic a fost Ortodoxul, care a aparut la Bucuresti, între 1880-1886, în redactia lui Gh. Zottu si sub patronajul mitropolitului Calinic Miclescu.

La sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea au mai aparut la Bucuresti si alte reviste si ziare bisericesti redactate de diferiti teologi sau de unele asociatii preotesti: Amvonul (1891-1893), Amvonul si Scoala (1893-1894), Vointa Bisericii Române (1891-1894), Teologul (1897-1898), Consolatorul (1879-1880 si 1898-1904), din 1904 cu numele Amvonul (1904-1916), organul Societatii clerului român «Ajutorul». Alte reviste au fost: Scoala si Biserica (1898-1914), Viitorul (1898-1916), Revista Ortodoxa (1912-1916).

Pe la începutul secolului al XIX-lea functionau în eparhia Bucurestilor câteva scoli de zugravi bisericesti, cum era, de pilda, scoala lui Mincu zugravul pe lânga Mitropolie, scoala de la Caldarusani, deschisa de zugravul Ivan Rusul si continuata de polcovnicul Matei.

Din numarul mare al zugravilor din acest secol se remarca Nicolae Polcovnicul (1788-1842), care a zugravit bisericile din Pantelimon, Leordeni si Mihailesti-Ilfov, catedrala mitropoliei, Domnita Balasa din Bucuresti, precum si icoanele împaratesti din bisericile Sf. Nicolae si Sf. Gheorghe de la Cernica.
Alti pictori au fost Constantin Lecca (1807-1887) si Misu Popp (1827-1892) au zugavit împreuna bisericile Curtea Veche, Sf. Gheorghe-Nou, Sf. Ecaterina, Razvan, Radu Voda, toate în Bucuresti, iar Nicolae Grigorescu (1838-1907) a lucrat un numar de icoane pentru manastirea Caldarusani si pentru biserica din Baicoi-Prahova, si a pictat în fresca biserica noua a manastirii Zamfira si biserica din Puchenii Mari-Prahova.

Numeroase biserici în eparhia Bucurestilor, a pictat Gheorghe Tattarescu (1820-1894), între care Zlatari, Sf. Spiridon, Cretulescu, Olteni, Otetari, Selari, paraclisul vechi de la Antim, Enei, Coltea, Alba, Sf. Ilie-Rahova, Negustori, Sapientei, capela Azilului Elena Doamna, toate în orasul Bucuresti, biserica manastirii Ghighiu, Letca Noua-Giurgiu, biserica manastirii Samurcasesti, Sf. Vineri-Ploiesti si altele.

Pictori de biserici au fost si Petre Alexandrescu (biserica Antim din Bucuresti si capela Azilului Elena Doamna), Ioachim Pompilian (bisericile Sf. Gheorghe-Vechi, Sf. Spiridon-Nou si paraclisul numit «Pompilian» din Bucuresti), G. Stoenescu (biserica Sf. Pantelimon sau Foisorul din Bucuresti), Anton Serafim (biserica mica a manastirii Tiganesti si biserica Sf. Nicolae-Tabacu din Bucuresti) Vasile Damian (bisericile bucurestene Vergu, Sf. Voievozi, Sf. Stefan-Cuibul cu barza, Boteanu, Cutitul de Argint) si altii.

Reforma muzicii psaltice s-a facut prin Macarie ieromonahul (1780-1836), «dascalul scoalei de musichie» si Anton Pann (1797-1854), cântaret de strana la mai multe biserici din Bucuresti si dascal «de musichie» la Seminarul din Bucuresti, care a tiparit toate cartile de cântari bisericesti necesare stranei, multe întocmite de el, altele redate dupa diferiti psalti cu renume. Tot în secolul al XIX-lea a activat un alt psalt de seama, Stefan (Stefanache) Popescu (1824-1911), profesor la seminariile Central si Nifon din Bucuresti. In 1895 s-a înfiintat scoala de cântareti bisericesti din Bucuresti (mutata în 1940 la Caldarusani).

Dupa Marea Unire din 1918, celor doua mitropolii din Muntenia si Moldova li s-au alaturat mitropoliile românilor ortodocsi din Transilvania, Bucovina si Arhiepiscopia Chisinaului (devenita Mitropolia Basarabiei). In acest context, la 10 martie 1923 s-a înfiintat Episcopia Constantei (Tomisului), sub jurisdictia Mitropoliei Ungrovlahiei, cu resedinta la Constanta si judetele Constanta, Ialomita, preluat de la Arhiepiscopia Bucurestilor, Durostor si Caliacra, acestea din urma alipite la România în 1914.

În anul 1925, prin hotarârea Sfântului Sinod din 4 februarie si Legea promulgata la 25 februarie, scaunul arhiepiscopal si mitropolitan al Ungrovlahiei, ca Primat al României, a fost ridicat la rangul de Patriarhie, iar arhiepiscopul si mitropolitul Ungrovlahiei a devinit, în calitatea sa de Primat al României, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Ca urmare, titularul acestui scaun poarta pâna astazi, deasupra celorlalte numiri, pe cea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Primul patriarh Miron Cristea (1925-1939), investit si înscaunat la 1 noiembrie 1925, se intitula „Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Ungrovlahiei, Loctiitor al Tronului Cezareii Capadociei si Patriarh al României”.

Începând cu anul 1929, protoieriile s-au constituit pe plasi, într-un judet fiind între 2 si 6 protoierii, corespunzator numarului de plasi. Arhiepiscopia Bucurestilor avea 21 de protoierii (câte 3 în orasul Bucuresti si judetele Ilfov, Dâmbovita, Teleorman si Vlasca, 2 în judetul Muscel si 4 în judetul Prahova), cu 1.109 parohii si 405 filiale. In aceste parohii si filiale existau 1.514 biserici, la care slujeau 1.260 preoti.

Manastirile si-au continuat existenta cu un numar sporit de calugari. La unitatile monahale existente s-au adaugat acum manastirea Plataresti (secularizata si prefacuta în închisoare pâna în 1920; preluata si reparata de Arhiepiscopie în 1926, care a asezat acolo câtiva calugari si fabrica de lumânari a eparhiei) si manastirea Maicilor de Caritate de la Cotroceni (înfiintata în 1936 de Arhiepiscopia Bucurestilor si ministerele Apararii Nationale si Sanatatii). Iar manastrea Antim, fost metoc al Episcopiei Argesului din 1796, revenind Arhiepiscopiei Bucurestilor, a fost redeschisa la 27 noiembrie 1937 pentru monahii studenti la Univeritate.

Pe lânga vechea Facultate de Teologie si Seminariile Central si Nifon, s-au mai înfiintat: Academia de muzica religioasa (1928), Seminarul orfanilor de razboi „Patriarhul Miron” de la Câmpulung Muscel (1922-1932), Seminarul monahal de la Cernica (1929), Scoala superioara de pictura bisericeasca (1940), precum si scoli de cântareti bisericesti la Târgoviste (1909), Turnu Magurele (1907), Câmpulung-Muscel (1903), Valenii de Munte (1929).

În ce priveste literatura teologica, consemnam aparitie în 1936, la Bucuresti, a unei noi editii sinodale a Sfintei Scripturi în româneste (prima editie sinodala a Bibliei aparuse în 1914, sub pastorirea mitropolitului Conom Aramescu-Donici), prin osârdia patriarhului Miron Cristea si traducerea dupa textele originale facuta de preotii profesori Grigorie Pisculescu (Gala Galaction) si Vasile Radu. In 1944, patriarhul Nicodim Munteanu a tiparit o noua editie integrala a Bibliei. La aceste traduceri integrale ale Sfintei Scripturi s-au adaugat mai multe editii ale Noului Testament. Valoroase studii de teologie au publicat în aceasta perioada profesorii Facultatii de Teologie din Bucuresti, precum Dumitru Staniloae, Ioan Popescu-Malaiesti, Ioan G. Coman, Irineu Mihalcescu, Nicolae M. Popescu, Teodor M. Popescu, Atanasie Negoita, Ion V. Georgescu. S-au facut si numeroase traduceri din Sfintii Parinti de catre preotul Dumitru Fecioru, Olimp Caciula, care au pus bazele unei colectii patristice intitulata Izvoarele Ortodoxiei (1938).

Intre periodicele vremii, amintim revista «Studii Teologice», aparuta în 1929, în care profesorii de la Facultatea de Teologie din Bucuresti îsi publicau ostenelile carturaresti, si revista «Raze de lumina» a studentilor aceleiasi facultati. Din 1924 a aparut «Apostolul», buletinul oficial al Arhiepiscopiei Bucurestilor. In afara de aceste publicatii au mai aparut si alte reviste si foi bisericesti, dintre care mentionam: «Duminica ortodoxa», «Tinerimea crestina», «Daruri», «Noua revista bisericeasca», «Fântâna darurilor», «Slova ortodoxa», «Predania», toate la Bucuresti. Asociatia cântaretilor bisericesti a editat revista «Cultura», iar ieromonahul Dionisie Lungu a scos prin mijloace proprii foaia «Glasul monahilor» (din 1924).

Si activitatea de asistenta sociala a fost prezenta, mai ales, în parohiile urbane, prin înfiintarea de cantine si camine pentru copii saraci si orfani, ajutorarea celor saraci. S-a acordat asistenta religioasa în spitale, închisori si în cazarmi (în unele s-au înfiintat capele). In protopopiate s-au organizat cercuri misionare sau pastorale, formate din preoti. In multe parohii au luat fiinta coruri bisericesti si s-au organizat biblioteci parohiale.

In 1926 s-a înfiintat la Bucuresti «Asociatia preoteselor ortodoxe», care a organizat si un camin pentru studente fiice de preoti. Tot în 1926 s-a întemeiat la Bucuresti «Asociatia crestina ortodoxa Patriarhul Miron», prin stradania arhimandritului Teofil Ionescu (mai târziu arhiepiscop la Paris), care urmarea întarirea sentimentului religios în rândul credinciosilor si instruirea tineretului în spirit crestin. Inca de la începutul secolului se înfiintase la Bucuresti «Societatea ortodoxa nationala a femeilor române», condusa de Anastasia Filipescu, apoi de princiopesa Alexandrina Cantacuzino, cu filiale în toata tara, având gradinitie, scoli primare, licee de fete, camine si biblioteci în diferite orase ale tarii.

O frumoasa dezvoltare a cunoscut si arta bisericeasca. Bisericile noi si cele refacute au fost împodobite cu pictura în fresca sau tempera, de catre pictori renumiti ai timpului, continuând vechea arta bizantina-traditionala. Amintim între acestia pe Costin Petrescu (1871-1954), care a pictat, în Bucuresti, bisericile Mihai Voda, Sf. Dumitru-Colentina, Sf. Silvestru, la care se adauga unele lucrari de pictura executate în Resedinta patriarhala. Tot atât de activ a fost si Dimitrie Belizarie (1883-1947), care a executat lucrarile de pictura la Catedrala patriarhala, biserica manastirii Caldarusani, biserica zisa «Mitropolia» din Târgoviste, bisericile Caramidari si Sf. Vineri-Hereasca din Bucuresti. Mai pot fi amintiti fratii Eremia si Eugen Profeta, Arutiun Avachian, Gh. Popescu, Paul Molda, Dumitru Nicolaide, care au pictat biserici în Bucuresti si în unele parohii ale eparhiei.

Cântarea bisericeasca a fost cultivata mai ales de Ion Popescu-Pasarea (1871-1943), profesor la Seminariile Nifon si Central, si la Conservator, care a publicat zeci de lucrari de muzica liniara si psaltica. In aceeasi perioada au mai activat preotul I. D. Petrescu-Visarion, care a scris numeroase lucrari de istoria muzicii bizantine; Dimitrie G. Kiriac, întemeietorul si directorul Societatii corale «Carmen», si dirijorul corului bisericii Domnita Balasa; Gheorghe Cucu, profesor la Conservator si dirijorul corului Catedralei patriarhale; Ion D. Chirescu, profesor la Conservator si dirijor de cor la mai multe biserici din Capitala.
Mentionam si faptul ca între anii 1928-1948 a functionat la Bucuresti o Academie de muzica religioasa, care a contribuit la cunoasterea muzicii psaltice si corale, dar si la formarea unor dirijori si compozitori.

Schimbarile politice de dupa anul 1948, când regimul totalitar s-a instalat definitiv în tara, au avut consecinte negative pentru viata Bisericii, care a fost marginalizata, activitatea ei limitându-se strict la cadrul parohial si la lacasul de cult al fiecarei parohii. Dupa 1948 au fost interzise asociatiile preotesti, precum si asociatiile de mireni existente în perioada interbelica; n-a mai putut continua activitatea caritativ-filantropica a Bisericii, fiind desfiintate toate asezamintele bisericesti din acest domneiu; a fost suprimat învatamântul religios din scolile de toate gradele; s-a interzis asistenta religioasa în spitale, azile, cazarmi si închisori. Pe tarâmul vietii culturale, au fost suprimate periodicele bisericesti si desfiintata Academia de muzica religioasa, iar Facultatea de Teologie din Bucuresti a fost scoasa din cadrul Universitatii si trecuta în grija Bisericii, sub numirea de Institut Teologic de Grad Universitar, cu durata cursurilor de 4 ani. In locul celor doua semninarii teologice, Central si Nifon, care au fost desfiintate, s-a înfiintat o scoala medie de cântareti bisericesti, cu doi ani de studii, care a functionat, mai întâi, în cladirile de la Radu Voda, apoi la manastirea Plumbuita, iar între 1952-1957 la Curtea de Arges, în perimetrul manastirii lui Neagoe Basarab.

Indata dupa instalarea regimului totalitar, zeci de preoti din eparhie au fost arestati, anchetati si aruncati în închisori, de cele mai multe ori pentru acuzatii total nefondate, dar socotiti periculosi pentru noua ordine de stat. Consemnam aici – dintr-o lista de-a dreptul impresionanta – doar câteva nume: Nichifor Crainic, Teodor M. Popescu si Dumitru Staniloae, profesori la Facultatea de Teologie din Bucuresti, arhimandritii Benedict Ghius, Sofian Boghiu, Roman Braga, Felix Dubneac, fratii Vasile si Haralambie Vasilache, ieromonahii Daniil Sandu Tudor (mort la Aiud), Arsenie Papacioc, Antonie Plamadeala (mai târziu mitropolit la Sibiu), ierodiaconul Bartolomeu Valeriu Anania (azi mitropolit la Cluj), preotii de mir Dumitru Iliescu-Palanca din Bucuresti (mort la Aiud), Constantin Galeriu din Ploiesti (mai târziu profesor la Institutul Teologic din Bucuresti) si multi altii, dintre care unii nu s-au mai întors.

In aceste conditii, în vara anului 1948 a avut loc alegerea (24 mai) si înscaunarea (6 iunie) patriarhului Justinian Marina, care a stiut sa dea o noua orientare vietii bisericesti, în functie de noua situatia creata în România prin instaurarea regimului totalitar. In Arhiepiscopia Bucurestilor, în timpul patriarhului Justinian, s-au restaurat zeci de biserici si manastiri si s-au construit biserici noi, altele au fost împodobite cu pictura, s-a reînfiintat seminarul teologic în 1957 si a fost readus la Bucuresti de la Curtea de Aeges, s-a reorganizat învatamântul teologic, s-au tiparit manuale pentru studenti si seminaristi, s-a reeditat Biblia sinodala (1968 si 1975), Noul Testament si toate cartile de cult, a reaparut revista „Glasul Bisericii” (înfiintata în 1941) si s-au editat noile reviste „Ortodoxia” si „Studii Teologice”, desigur, într-un tiraj redus si cu circulatie restrânsa.

In anul 1951, dupa punerea în aplicarea a noii reforme administrative din 6 septembrie 1950, care a împartit teritoriul tarii pe regiuni si raioane, înlocuind judetele si plasile, protoieriile s-au reorganizat pe raioane administrative. Arhiepiscopia Bucurestilor cuprindea acum 37 raioane administrative, cu 32 protoierii în Capitala si regiunile Bucuresti, Ploiesti, Pitesti si Constanta, având 1.624 parohii si 116 filiale, 1754 biserici si 2.231 preoti.

In cuprinsul eparhiei existau 32 manastiri si schituri (21 de calugari si 11 de calugarite), cu 1.353 vietuitori (360 calugari si 993 calugarite). In aceste manastiri functionau ateliere ale Cooperativelor de productie mestesugareasca (Cernica, Pasarea, Ciorogârla, Tiganesti, Zamfira, Suzana, Viforâta), si ateliere ale Institutului Biblic si de Misiune (Antim, Plumbuita), precum si scoli monahale.

În urma aplicarii Decretului nr. 410 din 19 noiembrie 1959, prin care au fost exclusi din manastiri calugarii mai tineri de 55 de ani si maicile de pâna în 50 de ani, obstile manastiresti s-au redus, iar unele manastiri s-au închis. Astfel, în 1960, în Arhiepiscopia Bucurestilor mai functionau 2 manastiri de calugari (Caldarusani, cu schitul Balamuci, si Sinaia, cu Pestera Ialomicioarei) si 6 manastiri de calugarite (Pasarea, Tiganesti, Ghighiu, Zamfira, Suzana, Namaiesti), cu 80 de calugari si 485 calugarite; 3 metoace sub administrarea Centrului eparhial servite de personal monahal (Dragoslavele, Techirghiol si Cricov-Jercalai). Manastirile Cernica si Ciorogârla au trecut la Administratia Patriarhala ca stavropighii; manastirile Antim si Plumbuita au fost transformate în paraclise, sub jurisdictia Administratiei Patriarhale si, respectiv, Institutului Biblic-Ateliere; manastirea Cheia a devenit metoc al Administratiei Patriarhale si casa de odihna pentru salariati; manastirea Balaciu, schiturile Crasna-Izvoarele si Slanic-Muscel au fost desfiintate.

În anul 1968, revenindu-se la împartirea administrativ-teritoriala a tarii pe judete, s-au constituit 2-4 protoierii într-un judet, corespunzator cerintelor locale, încât Arhiepiscopia Bucurestilor cuprindea acum 20 protoierii, cu 1.585 parohii si 148 filiale, servite de 1.728 preoti, 10 diaconi si 459 cântareti. Se face si o noua redistribuire a unitatilor monahale. Celor 11 manastiri: 4 de calugari (Caldarusani, Cernica, Sinaia, Snagov), cu 118 vietuitori si 7 de calugarite (Ciorogârla, Ghighiu, Namaesti, Pasarea, Suzana, Tiganesti si Zamfira), cu 538 vietuitoare, li se adauga 7 schituri: Bunea si Crasna-Izvoarele (dependente de Sinaia), Sitaru (dependent de Caldarusani), Cetatuia, Ciocanu si Slanic-Arges (dependente de Cernica), Pestera Ialomicioarei (dependent de Centrul eparhial); 7 paraclise (Antim, Techirghiol, Plumbuita, Schitul Maicilor, Curtea de Arges, Dragoslavele, Cheia) si 3 metoace (Popesti-Leordeni, Cricov-Jercalai, Chitorani).

In timpul pastoririi patriarhului Justin Moisescu, care a continuat activitatea administrativa si culturala a predecesorului sau, initiind aparitia colectiei «Parinti si scriitori bisericesti» si a unor lucrari teologice si istorice, dupa anul 1977, din dispozitia autoritatilor statului ateu, în Bucuresti au fost demolate 20 de biserici, unele valoroase monumente istorice (Vacaresti, Cotroceni, Pantelimon), iar alte 8 biserici au fost stramutate pe noi aliniamente.

Incepând cu anul 1990, în conditii de libertate, sub pastorirea patriarhului Teoctist, s-au construit biserici noi: în parohii, scoli, unitati militare, spitale, azile, penitenciare, centre de asistenta sociala. Totodata, Arhiepiscopia Bucurestilor a cedat 5 judete (Dâmbovita, Ialomita, Calarasi, Teleorman si Giurgiu) din cuprinderea ei pentru înfiintarea noilor eparhii: Arhiepiscopia Târgovistei (1990), Episcopia Sloboziei si Calarasilor (1993), Episcopia Alexandriei si Teleormanului (1996) si Episcopia Giurgiului (2000), restrângându-si jurisdictia asupra judetelor Ilfov si Prahova, plus orasul Bucuresti, capitala tarii.

În 1990, Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucuresti a reintrat în reteaua învatamântului universitar de stat, ca Facultate de Teologie, iar Seminarul Teologic a devenit Seminar Teologic Liceal, adaptat la modul de organizare si functionare a liceelor teoretice laice. Intre anii 2004-2008, seminarul si-a construit în incinta manastirii Radu Voda din Bucuresti o noua cladire, dotata cu mobilier modern

Trebuie mentionat si faptul ca, 17 mai 1990, Adunarea Nationala Bisericeasca, pe temeiuri „de ordin istoric, administrativ-bisericesc si misionar-pastoral” si pentru a raspunde „cerintelor actuale ale clerului si credinciosilor”, a aprobat hotarârea Sfântului Sinod de schimbare a denumirii Mitropoliei Ungrovlahiei în „Mitropolia Munteniei si Dobrogei”. Ca urmare, pâna astazi, Întâstatatorului Bisericii noastre se intituleaza: „Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei, Loctiitor al Tronului Cezareii Capadociei, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române si Presedintele Sfântului Sinod”, iar jurisdictia sa se exercita, potrivit Sfintelor Canoane si Statutului în vigoare, ca Arhiepiscop al Bucurestilor peste teritoriul acestei eparhii, ca mitropolit al Munteniei si Dobrogei si peste eparhiile sufragane, iar ca Patriarh peste toata Biserica Ortodoxa Româna.

In prezent, sub pastorirea Preafericitului Parinte Daniel, Arhiepiscopia Bucurestilor are în jurisdictia un numar de 9 protoierii, cu 712 unitati bisericesti (634 parohii si 78 filii), si 977 preoti, precum si 33 unitati monahale (26 de manastiri si 7 schituri), cu 784 vietuitori. Doua din aceste unitati monahale sunt recent înfiintate: catedrala patriarhala, cu hramurile „Sfintii Împarati Constantin si Elena“ si „Cuvios Dimitrie cel Nou“ – manastire de calugari; si paraclisul Resedintei patriarhale, cu hramurile „Sf. Cuvioasa Parascheva“ – manastire de calugarite. Au fost ridicate la rangul de stavropighii patriarhale si au trecut în subordinea Administratiei Patriarhale, manastirea „Sf. Maria“ - Techirghiol si schitul Dragoslavele - Arges.

Activitatea editoriala cuprinde mai multe carti de teologie, spiritualitate si cultura crestina ortodoxa, monografii, carti liturgice, precum si multe reviste si buletine pastorale si culturale la nivel de protopopiat, parohie si scoala teologica.

Se acorda o atentie deosebita si manifestarilor cultural-misionare care s-au concretizat în simpozioane, conferinte si seminarii organizate de Centrul Eparhial.

In vederea pregatirii teologice a tinerilor, pe lânga Facultatea de Teologie Ortodoxa „Patriarhul Justinian“, functioneaza în eparhie si doua seminarii teologice: Seminarul „Nifon Mitropolitul”, în Bucuresti, pentru elevi si „Sfânta Filofteia“, la Manastirea Pasarea, pentru eleve.

In domeniul social-filantropic, se deruleaza, la nivel de Centru Eparhial, un numar de 23 de programe sociale (cantina sociala, cabinet medical si stomatologic, centre de îngrijire si asistenta, programe educationale, hrana la domiciliu), iar în cadrul parohiilor, 134 de programe si proiecte (de tipul: cantine sociale, programe de ajutor alimentar, centre de zi, centre de îngrijire si asistenta pentru vârstnici, cabinete medicale, locuinte protejate pentru copii si batrâni sau programe de adapost, centre educationale) si 63 de alte programe ( burse, ajutorare si consiliere), cu un numar total de 7.340 de beneficiari.

Arhiepiscopia Bucurestilor are în subordine 14 muzee, colectii de arta bisericeasca si depozite de conservare, în care s-au desfasurat ample actiuni de documentare si fotografiere pentru identificarea unor piese de exceptie, în vederea realizarii de albume istorico-documentare, s-a verificat inventarul obiectelor de patrimoniu, carte veche si icoane aflate la depozitul de obiecte de patrimoniu de la Manastirea Sinaia (aproximativ 2.000 de obiecte), în perspectiva transferarii acestora în noua locatie de la Schitul „Sfânta Maria“ - Cricov si s-a realizat reorganizarea colectiei de arta bisericeasca de la Manastirea Zamfira.

Aceste rezultate deosebite au fost obtinute prin daruirea si harnicia clerului si credinciosilor, manifestata în cele trei directii de activitate: pastoral-liturgica, cultural-misionara si social-caritativa.

Gheorghe Vasilescu